Anunțuri

PRIMăRIA MUNICIPIULUI CâMPULUNG

Acasă > Anunțuri

Acasă > Anunțuri

În perioada 1 – 17 septembrie 2021, Primăria Municipiului Câmpulung lansează sesiunea de selecţie a proiectelor (pe tineret și socio-culturale) care vor beneficia de finanţare nerambusabilă de la bugetul local al Municipiului Câmpulung pe anul 2021, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general

01-08-2021

ANUNŢ DE PARTICIPARE

 

În perioada 1 – 17 septembrie 2021, Primăria Municipiului Câmpulung lansează sesiunea de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambusabilă de la bugetul local al Municipiului Câmpulung pe anul 2021, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Acordarea finanţării nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Câmpulung este reglementată de Ghidul solicitantului privind regimul finanţărilor alocate de la bugetul local al Municipiului Câmpulung pentru activităţi nonprofit de interes local în anul 2021, aprobat prin HCL nr. 117/23.08.2021 şi care poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Câmpulung: www.primariacampulung.ro, secţiunea „Finanţări nerambusabile” sau la sediul Primăriei.

Ghidul se aplică solicitanţilor persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii – care depun propuneri de proiecte în conformitate cu domeniile şi obiectivele prevăzute în Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Câmpulung, respectiv, tineret şi social-cultural.

Sursa de finanţare a contractelor: bugetul local, în valoare de 50.000 lei, defalcat pe domeniile:

  • tineret – 20.000 lei.
  • social-cultural – 30.000 lei.

Anunţul privind lansarea sesiunii de proiecte cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local pentru anul 2021 pentru programe/proiecte sportive, a fost publicat în partea a Vl-a a Monitorul Oficial nr. 168 din 01.09.2021, fiind înregistrat cu nr. 234663.

Cererile de finanţare, întocmite conform modelului prevăzut în Ghidul solicitantului, împreună cu celelalte documente solicitate se vor depune la Registratura Primăriei Municipiului Câmpulung, str. Negru Vodă nr. 127, Câmpulung, judeţ Argeş, cod poştal 115100 sau vor fi transmise electronic pe adresa primarie@primariacampulung.ro .

Autoritatea finanţatoare Municipiul Câmpulung reduce termenul de depunere a proiectelor de la 30 de zile la 15 zile conform art. 20, alin. (2) din Legea nr. 350/2005. Motivaţia reducerii termenului de depunere a solicitărilor este prejudiciul ce s-ar aduce imaginii municipalităţii în cazul în care aceste activităţi de interes comunitar nu ar demara sau nu s-ar desfăşura în anul curent.

Durata proiectelor se va încadra în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021, perioadă ce va cuprinde şi efectuarea plăţilor finale în cadrul acestor proiecte.

Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Câmpulung este 17 septembrie 2021, ora 10:00.

Selecţia şi evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 17 septembrie – 20 septembrie 2021.

Transmiterea eventualelor solicitări de clarificări de către aplicanţi se poate face până la data de 10.09.2021 inclusiv, la adresa de e-mail primarie@primariacampulung.ro .

Răspunsurile la clarificările solicitate de aplicanţi se vor publica în termen de maxim 2 zile lucrătoare, pe site-ul Primăriei Municipiului Câmpulung: www.primariacampulung.ro.

Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Câmpulung este 17 septembrie 2021, ora 10:00.

Selecţia şi evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 17 septembrie, ora 11:00 – 20 septembrie 2021.

Selecţia şi evaluarea proiectelor depuse în vederea finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, lista finală a câştigătorilor urmând să fie aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Câmpulung.

Informaţii suplimentare cu privire la procedura de selecţie a proiectelor pot fi obţinute la sediul Primăriei Municipiului Câmpulung, Comp. Programe, Fonduri Europene, telefon 0248 511034.