Regenerare urbană pornind de la patrimoniul construit pentru Municipiul Câmpulung
Municipiul Câmpulung, împreună cu partenerii săi, Muzeul Municipal Câmpulung și Facultatea de Arhitectură din cadrul Univeristății Politehnica Timișoara, implementează în perioada 10 august -20 octombrie 2011 proiectul „Regenerare urbană pornind de la patrimoniul construit pentru Municipiul Câmpulung”, cu sprijinul financiar nerambursabil al Administrației Fondului Cultural Național.
Inițiativa Municipiului Câmpulung constituie o premieră la nivel na?ional în rândul comunităților locale din orașele mici si medii în domeniul dezvoltării urbane integrate și a protejării habitatului construit, pentru îmbunătățirea vieții locuitorilor. Proiectul va contribui astfel la regenerarea urbană și la dezvoltarea socio-economică a Municipiului Câmpulung.
Proiectul contribuie la protejarea și valorificarea patrimoniului construit local prin elaborarea Codului patrimoniului construit al Municipiului Câmpulung, dar vine și în sprijinul cetățenilor și proprietarilor de monumente din Câmpulung, prin intermediul unui Manual de bune practici distribuit gratuit.
Principalele activități desfăurate în cadrul proiectului vor fi:
Pregătirea documentației pentru elaborarea Codului patrimoniului construit din Municipiul Câmpulung și a manualului de bune practici pentru proprietarii de monumente istorice și cetățenii din Câmpulung. O echipă interdisciplinară formată din specialiși în istoria artei, urbanism, arhitectură și c [...] vezi tot anunțul